Astazi a inceput luna Februarie denumita popula FAURAR. Pasesc increzator in aceasta luna pentru ca asa cum lumina strapunge intunericul, tot asa si eu voi strapunge si aceasta luna de iarna. Cum ? Tot ce va pot spune este faptul ca am reluat cursurile de street-dance precum si cursurile de actorie. Merg constant prin Bucuresti, cunosc lume noua si postez pe cateva forumuri. Oricum luna asta va asteapta un articol surpriza. Despre ce este vorba ? Veti afla la momentul potrivit. In momentul de fata nu va pot spune nimic.
Category: Diverse
A fost odata o zi de vineri 18 februarie 2011. Un chef nebun de mers in club. Am pornit spre club Malibu, un club foarte interesant pentru ca are un aer prietenesc. Dar se pare ca fiind vineri, a fost petrecere de salsa. Pentru ca inca nu am experienta sa dansez salsa, am cautat un alt club. Asa am ajuns in clubul “EL-COMANDANTE”. Clubul pare destul de interesant pentru ca incaperea unde se afla clubul are forma unui tunel. Peretii sunt decorati cu tot felul de picturi. Lumina rosie cu care era “inundat” clubul m-a facut sa ma simt in alta lume. Desi podeaua clubului era pardosita cu piatra cubica, se prezenta in conditii excelente. Am constatat ca stilul de muzica seamana intr-un fel cu hip-hop-ul. Ascult muzica si incep cu niste pasi de baza. Incet-incet incepe sa devina interesant. Lumea incepe sa devina curioasa. Bineinteles ca nu m-am oprit aici. Am incercat de asemenea cateva figuri de street-dance. Devenise din ce in ce mai interesant. “Dar ce se intampla daca merg mai departe si incerc niste figuri pe jos ?” mi-am pus eu intrebarea. Raspunsul a venit instantaneu “Incearca si vei vedea ! Acum ori niciodata !”. Asa ca am incercat. S-a creeat o atmosfera pe care nu o pot descrie in cuvinte ! A fost o atmosfera magica care a fost traita.
Daca v-a placut articolul va rog sa specificati acest lucru printr-un comentariu.
Nu stiam la ce patinoar sa merg. Intamplator la metrou am vazut o reclama la patinoarul Kiseleff. Mi-am spus : “Ce ma costa sa merg pana acolo ? Macar vad cum este !”. Asa ca am luat metroul si am fost pana acolo. Patinoarul este amplasat pe soseaua Kiseleff pe langa muzeul Taranului Roman. Ma pregatesc si intr-un final intru pe gheata. Gheata se prezenta in conditii excelente (fara gropi si fara senzatia de drum de tara), muzica redata la un nivel cat sa se poata comunica, ce mai pot sa spun ? Cei doi ani de mers pe role si pe patine si-au spus cuvantul. Am reusit sa merg mai repede dar cu ochii in patru pentru ca nu vreau sa dau peste cineva. (erau si copii care de-abia invatau sa mearga cu patinele). M-am simtit ca pe o pista de patinaj viteza. Dar eu merg numai pentru placerea mea proprie (ca sa ma simt eu bine).
Motto: “Tot ce avem e pieritor in afara de insusirile sufletului si ale mintii”
Suntem in luna martie. Afara inca ne viziteaza Baba Iarna. Si totusi in fotografie nu mai pare asa de rau. In aceste conditii, inarmat ca un adevarat “vanator de imagini”, cu aparat foto si trepied am pornit la drum prin Bucuresti. La iesirea din blocul in care locuiesc am descoperit o lume cu totul si cu totul aparte. Atunci mi-am amintit de povestile de la gura sobei pe care mi le citea bunica atunci cand nu aveam glas. Am descoperit o lume feerica mai linistita decat ziua. Cerul era innorat deci astazi pazitoarea noptii nu s-a aratat pentru a ma calauzi pe drumul ce duce spre parcul IOR din sectorul 3 al Capitalei. In acest moment a trebuit sa ma iau dupa luminile date de “zeii luminii” amplasati pe B-dul Nicolae Grigorescu. Asa am ajuns la intersectia cu Str. Rotunda. Aici se afla strandul CARA. Mi-am imaginat o ulita parca desprinsa dintr-o carte de basme. Ici-colo se mai afla cate o inventie a secolului 20 (automobil) si cate un trecator ratacit probabil pe drumul spre casa, probabil pe drumul spre magazinele non-stop. Continui mersul pe jos, trec de biserica minunata in care indiferent de credinta, cu totii avem loc in mod egal, si ajung la intersectia B-dul Nicolae Grigorescu cu B-dul Liviu Rebreanu. Ajungand aici, copilul liber pozitiv din mine (intr-adevar am ajuns la aceasta stare) a decis sa mearga pe B-dul Liviu Rebreanu. Am continuat, am trecut peste pod si am simtit ca trebuie sa intru in parc. Este o zona a parcului mai linistita. Ici-colo, cativa copii se dadeau pe derdelus si alti-cativa trecatori rataciti venisera aici ca sa savureze linistea naturii, liniste de care avem atata nevoie intre peretii de beton in care traim. Am traversat pana la urma B-dul Liviu Rebreanu (la intersectia cu str. Campia Libertatii), si am intrat putin prin parc. Era pustiu, ici-colo cate un amator de jogging, cativa copii care se dadeau pe derdelus, cate o “opera de arta” efectuata de catre un autor al carui nume s-a pierdut in noianul de ore si cativa trecatori care mergeau agale savurand linistea naturii dincolo de vacarmul cotidian. Atunci am simtit ca si in mine este o liniste deplina. Am facut o plimbare mai agale pentru ca sa savurez aceasta senzatie unica. Copacii parca imbracasera haine de sarbatoare. Erau acoperiti de zapada. Am savurat acest moment cam pana pe la ora 20:30 cand am luat drumul de intoarcere spre casa. Ce am descoperit ? Am descoperit un Bucuresti mai frumos decat ziua, o lume mai lina precum si oameni care ca si mine care s-au saturat de vacarmul cotidian si au cautat linistea sufleteasca. Iata cateva imagini :
S-au implinit cateva zile de cand nu am mai scris nimic. Dar iata ca in sfarsit a inceput primavara ! Este drept ca sunt zilele babei, zilele in care fiecare om isi alege o baba si ce vreme va fi in ziua aceea, asa este baba respectivului. De va fi vreme frumoasa, baba lui va fi frumoasa iar de va fi zi urata atunci si baba lui va fi urata. Bine, eu nu cred in chestiile astea (nu exista copil cuminte si baba frumoasa). Pot sa mai spun ca am fost pe data de 5 martie 2010 seara in club (pentru prima data). Locatia aleasa este club A. Clubul este situat la subsol. Atmosfera este ok (am si dansat pe acolo). Nici nu am simtit cum a trecut timpul (atat de bine m-am simtit). Aseara am fost din nou in club A. Clubul era mai aglomerat ca niciodata. Am incercat sa dansez dar nu prea era loc. Am simtit bucuria eliberarii de “ceva” ce ma tinea incatusat atatia ani.
Am fost ieri la AFI Mall Cotroceni. M-am plimbat putin pe acolo si am descoperit patinoarul acoperit. Iute m-am intors acasa, am mancat, mi-am luat patinele si am facut drumul inapoi. Ce pot sa spun ? Este aglomerat dar sunt reguli stricte (fara incurcat incepatorii, nu se pot tine mai mult de doi patinatori de mana, etc). De asemenea nu se poate merge in viteza prea mare (ca la Vancouver 2010 – oricum se termina pe data de 1 martie). In rest gheata este OK si exceptand faptul ca prima data o fata mi-a taiat calea iar a doua oara era sa o iau in brate nu am patit nimic.
Este vineri noaptea. Weekendul a inceput in mod oficial. Ceea ce este foarte interesant este faptul ca acesta este ultimul weekend din luna februarie. Deci este ultimul weekend de iarna. Afara este pustiu. Cerul este senin iar pazitoarea noptii vegheaza incepand de acum si pana dimineata somnul dulce al copiilor, al oamenilor care toata aceasta saptamana au lucrat (mai bine sau mai putin bine), al celor care se simt bine si mai putin bine. Vegheaza de asemenea schimbul de noapte din brutarii, centrale termice si electrice. Lumina ei se intinde spre pamant si combinata cu lumina data de stalpii de iluminat de pe strazi, este ca o calauza pentru orice calator ratacit fie tanar, fie mai in varsta. Nu uitati ca de saptamana urmatoare incepe luna martie si odata cu ea, un nou anotimp (primavara). Este anotimpul iubirii si al renasterii naturii. Este anotimpul care ne indeamna la plimbari : cu rolele, cu bicicletele sau pe propriile picioare. Ba chiar mai mult creste iarba care devine matasoasa si parca ne imbie sa ne intindem. Si cat este de relaxant sa stam intinsi pe iarba si sa privim cerul de un albastru nesfarsit !!!!!!
Nu uitati nici vorba inteleapta a lui Paolo Mategazza care spunea ca :
“A iubi o ora e ceva animalic; o zi e omenesc; o viata intreaga e ceva ingeresc; dar a iubi toata viata o singura fiinta e ceva divin”. Iata sursa. |
Iata ca a trecut o zi in care nu am scris nimic. Eram pur si simplu in pana de idei. Afara este noapte. Ora 21:22. Este liniste si pace. Ici colo cate un latrat de catel strapunge noaptea cea linistita Mi-am dorit dintotdeauna sa fac o poza de noapte. Mai ales ca tocmai plouase mi-a venit o idee. O fotografie de noapte. Inarmat cu un trepied si aparatul foto am iesit pe balcon si am facut o fotografie pe care o atasez mai jos :
Ziua poate Bucurestiul este aglomerat dar noaptea insa… este o feerie de culori.
Astazi venind de la munca (am venit mai devreme ca de obicei), am vazut o fata mergand pe ROLE ! Brusc mi s-a facut pofta sa merg si eu pe role. Am ajuns acasa, am mancat iar apoi mi-am luat rolele si am iesit. Traseul ales a fost : Parcul Piata Salajan – B-dul Nicolae Grigorescu – Parc IOR (pe afara) – B-dul Nicolae Grigorescu – Piata Salajan. Cum m-am simtit ? In afara asfaltului ud (am mers mai incet) si a catorva pete de zapada (s-au putut ocoli) totul a fost OK.
S-a intamplat in anul 2008 la CERF. Am fost la standul LEVEL. Acolo am vazut pentru prima data jocul Guitar Hero III. L-am incercat si eu. Au iesit niste falseturi de numa-numa. I-am spus celui de la standul LEVEL ca il joc pentru prima data. Omul de la stand mi-a spus : “In toate exista un inceput“. Am ramas fascinat de acest joc. Despre ce este vorba ? Trebuie nimerite culorile (defileaza niste culori pe ecran si trebuie nimerite culorile). Se foloseste un controller chitara. Am incercat sa il descarc pe calculator. Cu mouse-ul si cu tastatura este foarte greu. Am ocazia sa il joc dupa doi ani. Ma simt ca un chitarist rock (bineinteles virtual). Este drept ca il joc mai mult pe EASY dar ma descurc destul de bine. Jocul cere coordonare ochi-mana.
Atasez un clip video ca sa vedeti mai bine despre ce este vorba:
