Povestea unui freestyler


Ma aflu intr-un club. Este o zi de petrecere. Fiecare danseaza in fel si chip. Incep si eu sa dansez. Dar totul este atat de banal… .”Daca ar fi redata o melodie la care stiu coregrafia ar fi altceva”. Dar nu se vede nici o speranta. Asa ca ma retrag la o masa si privesc pe altii. Tot stand asa, apare o fata. Fata se indreapta direct spre mine. Pana la urma fata se aseaza la masa mea. Ma intreaba :

– Ce faci ? de ce nu dansezi ?

– Pai cum sa dansez daca nu stiu coregrafia pe piesa asta ?

– Nici nu este nevoie sa o stii ! Hai sa incercam ceva mai pe bounce ! Uite faci asa !

Ne ridicam si ne indreptam spre ringul de dans. Incepe ea sa faca pe bounce. Mi se face pofta. Mi-am spus : „daca ea poate eu de ce nu as putea ?”. Asa ca incerc si eu. Pana la urma notiunea de banal incepe incet incet sa dispara. Lumea incepe sa se intrebe : „cine o fi ciudatul asta ?”. Dar fata imi spune :

– Vezi, nici nu a fost asa de greu ! Cu ce te ocupi in timpul liber ?

– Merg pe role si pe waveboard si fac chiar si street-dance !

– Ok foarte bine ! acum ia cateva miscari din coregrafiile pe care le-ai invatat si leaga-le altfel. Si nu uita sa urmaresti beat-ul. Incerc eu sa fac acest lucru. Incepe sa-mi placa. Lumea remarca : „da… dar asta nu danseaza rau”. Mi-am spus : „stai ca am invatat si cateva miscari la sol”. Asa ca nu pierd vremea si le incerc. Brusc am auzit tipete din public. Erau „admiratori” dar mai ales „admiratoare”. Tipau de fericire. Pana la urma lumea incepe sa spuna : „mai… dar asta nu danseaza rau”. Pana la urma incep fetele sa-mi imite miscarile. Incepuse sa arate ca intr-un sincron. Pana la urma sunt intrebat de catre alta fata :

–  Nu te supara, esti profesor de breakdance ? pentru ca te-am vazut facand miscari interesante si cateva piruete.

La care eu ii raspund :

– Nu, in nici un caz dar pot sa-ti spun ca practic street-dance !

Urmatoarea miscare a fost sa intind mana

EU : Claudiu ma numesc !

EA : Cristina, imi pare bine !

EA : Claudiu cum ti-a venit pasiunea asta pentru dans.

EU: Am vazut o demonstratie de dans facuta intr-un parc si am ramas fascinat de miscari.

EA: Foarte frumos pentru ca eu apreciez oamenii care sunt activi pentru ca unii stau in fata televizorului si sparg seminte.

EU:  Cristina,  dar eu nu ma uit la TV pentru ca imi da o stare negativa.

EA:  Foarte bine, imi place acest lucru. Dar nu vrei sa incerci sa faci street-dance in parc ?

EU: Ba da, dar se uita lumea foarte ridicol la mine.

EA: Si ce s-ar putea intampla ?

EU: Nimic !

EA: Atunci hai sa incercam maine in parc.

EU: Si cand vrei sa incercam ?

EA: Pai mai pe seara

Plec din club, a doua zi imi pregatesc casetofonul si mai pe seara (sa fi fost ora 18:00 sau ora 19:00 nu-mi amintesc) ajung in parc.

Parcul era plin de oameni. Unii se plimbau iar altii faceau diferite activitati. Ma gandesc in sinea mea : „Dar daca Cristina are dreptate ? Acum fie ce o fi !”. Ajung intamplator (sau nu) intr-un loc al parcului care era pardosit cu marmura. Ma gandesc ca solul poate sa fie bun. Cativa oameni stateau pe scaunele special amenajate pentru ei. Imi scot casetofonul  si pregatesc o piesa. Ce piesa sa fie…. hmmmm… grea intrebarea aceasta. Pana la urma imi vine ideea coregrafiei „MOVE”. Emotiile ma tineau in loc. Dar ceva in mine mult mai puternic mi-a spus sa continui. Asa ca incep coregrafia. Publicul s-a uitat tinta la mine. Coregrafia s-a terminat intr-un adevarat triumf. Dupa acest succes m-am gandit sa incerc si alta coregrafie. La terminarea celei de a doua coregrafii chiar a venit direct spre mine un domn mai in varsta. Acesta mi-a spus : „Domnule, mi-ai redat zambetul !”. Ce am simtit nu s-a putut descrie in cuvinte ! Pana la urma vine Cristina si imi spune :

–          Claudiu, mi-a placut mult de tot cum ai dansat. Uite, am sa te servesc cu un pahar de suc.

Ne asezam noi impreuna si mai discutam. Pana la urma o intreb pe Cristina :

–          Cristina, ce parere ai despre freestyle ?

–          Claudiu, parerea mea despre freestyle este una buna pentru ca freestyle-ul te ajuta sa te exprimi liber

–          Da, asa este !

Mai stam ce mai stam de vorba si se face noapte. Cristina imi spune :

–          Uite Claudiu, s-a facut tarziu, trebuie sa ma duc acasa. Lasa ca ne mai intalnim noi !

La care eu ii raspund :

–          Da, mi-a facut placere sa ne intalnim. Dar insa faptul ca m-ai incurajat sa fac freestyle in parc nu il voi uita niciodata!

Cristina imi spune :

–          Da, si mie mi-a facut placere sa ne intalnim. Lasa  ca ne mai intalnim noi!

In momentul urmator Cristina a disparut in noaptea neagra. Eu am mai ramas putin in parc si am revazut intregile scene. M-am gandit : “Dar daca Cristina avea dreptate ?”. Dar asta este o alta aventura. Pana atunci am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa !

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Povesti improvizate și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Spuneti opinia dumneavoastra

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s