O intamplare ciudata


Ma aflu intr-un sat. Afara era iarna. Solul era acoperit cu zapada. Asupra mea aveam un tablet-pc. Si pentru ca in acel sat erau numai oameni negativisti, plec sa-mi caut norocul. Pornesc intr-o actiune de descoperire. Ma uit in toate partile si vad pana la urma o poteca. In mintea mea imi spun „acesta trebuie sa fie drumul bun”. Pornesc pe poteca cu o curiozitate iesita din comun „oare ce se intampla ?”. A invins curajul. Pornesc mai departe. Dar deodata apare un zid care era inalt de vreo 4-5m. Ma opresc. Imi zic „daca acesta este drumul bun, oare de ce a aparut zidul asta in fata mea ?” Intr-adevar nu aveam pe cine sa intreb. Asta inseamna ca trebuia sa ma descurc singur. Ma uit intai spre stanga si spre dreapta. Intr-adevar era o intersectie de drumuri. Mi se pare ca trebuie sa o apuc spre stanga. Pornesc spre stanga. Merg eu ce merg si la un moment dat dau peste zid. „Asta sigur nu este drumul bun !” mi-am spus eu. Asa ca pornesc spre dreapta. Merg eu ce merg si pana la urma ajung la Intersectia de unde am venit. In stanga mea era zidul, in dreapta mea era poteca pe care venisem iar in fata se deschidea un alt drum. Ma gandeam ca trebuia sa existe vreun mecanism pentru deschiderea zidului. Merg mai departe. Erau mormane de zapada, dar in unele locuri zapada era data la o parte. Aceasta inseamna ca oamenii erau ceva mai gospodari. Mai merg eu ce mai merg si pana la urma vad un punct mic ce creste incet-incet. Mai merg eu si vad ca se profila o casa. Casa crestea pe moment ce ma apropiam. Am ajuns sa vad casa in marime naturala. Credeam ca este o casa particulara insa m-am inselat. Era un bar. Intru inauntru pentru ca sa ma incalzesc. Nu era nimeni inauntru dar se pare ca au fost cativa clienti pentru ca pe unele mese se aflau sticle de suc. La bar se afla o fata de vreo 25 de ani, bruneta si inalta de vreo 1,79m. In acel bar canta muzica house. Pana la urma fata pune muzica hip-hop mai mult din plictiseala. Mi se deschide cheful pentru street-dance. Incep eu sa dansez. Fata se uita tinta la mine. Pana la urma ma duc la bar si comand un suc. Fata ma intreaba :

ea: Nu te supara, unde ai invatat sa dansezi asa ?
eu: Eu fac street-dance !
ea: Super tare !
eu: Mersi frumos !
ea: Nu te supara ca te intreb : unde ai plecat ?
eu: Am plecat pentru ca vreau sa stiu mai multe miscari de street-dance. Probabil ca sunt oameni care practica asa ceva dar or fi dincolo de acest zid. Si nu gasesc nici un mecanism care sa deschida macar o portita. In schimb aici nu prea am pe cine sa intreb pentru ca se pare ca aici sunt oameni negativisti !
ea: O fi posibil sa fie dincolo de zid. Intr-adevar oamenii de aici nu stiu decat sa sparga seminte in fata TV-ului. Si nici de vreun mecanism nu am auzit ca ar fi. Dar daca nu sunt indiscreta imi poti spune cum te cheama ?
eu (intind mana si ma prezint): Claudiu ma numesc !
ea: Andreea, imi pare bine !
eu: Andreea, sa stii ca am si blog. Dar daca merge internetul, ti-l arat !
ea: Stiu Claudiu, si eu sunt curioasa dar din pacate aici nu avem net ! Dar poate ca putem trece dincolo de zid. Stai numai putin pentru ca voi inchide barul si plecam indata.
Zis si facut. Andreea inchide barul, mai povestim noi ce mai povestim, ne luam lucrurile si coboram in pivnita. Pe masura ce coboram se facea tot mai intuneric. Andreea imi da o lanterna pentru a vedea in intuneric. Mai mergem noi ce mai mergem si vedem urme. Ma gandesc in sinea mea : „o mai fi trecut cineva pe aici”. Andreea era cam de aceeasi parere. Si totusi urmele acelea „treceau” prin zid. Asta inseamna ca trebuia sa fie o usa secreta. Dar cum se putea actiona ? Andreea nu stiu cum face dar se sprijina de un butoi vechi. Zidul care pana atunci ramase neclintit se dadu intr-o parte. In fata se deschisese un coridor iluminat cu torte. Pornim si noi in aceeasi directie. Mergem noi ce mergem pe coridorul ce se deschidea in fata noastra si la un moment dat apare o camera iluminata numai cu torte. Eram la nivelul superior. In mijlocul acelei camere se afla un piedestal mic. Piedestalul acesta era inchis intr-o cusca metalica. Mi-am spus ca cusca aceea se ridica cumva. Acuma era o problema pentru ca nu stiam cum sa coboram.
Ma consult cu Andreea :

eu: Andreea, putem noi sa coboram pana la cusca aceea pentru ca banuiesc ca exista ceva pe piedestalul asta.
ea: Buna observatie Claudiu, si eu banuiesc ca este ceva acolo, poate chiar secretul tau. Dar din fericire am eu o scara de franghie. Trebuie sa vedem cum sa o legam ca sa fie stabila.

Caut eu ceva solid si pana la urma am gasit o jumatate de coloana. Partea de sus a coloanei disparuse. Legam noi scara de franghie si incepem sa coboram : ea inainte, eu dupa. Intr-un final ajungem jos. Ne uitam cu atentie. In jurul custii se aflau patru trape. Probabil cusca se ridica numai daca pe toate aceste trape s-ar fi plasat cate o cutie. Doua cutii le-am gasit in doua locuri prin incapere. Le-am adus la locul lor si astfel doua dintre acele trape erau ocupate. Mai trebuiau ocupate si celelalte doua trape. Dar problema care se punea este : unde trebuiau sa mai fie doua cutii ? Exploram noi toata incaperea si pana la urma gasim o cutie ascunsa intr-unul dintre ziduri. O imping si astfel si cea de-a treia trapa era ocupata. Mai ramasese ultima trapa. Incerc eu sa ma asez pe ea dar trapa nici macar nu se clinteste. Mai cautam noi ce mai cautam si pana la urma gasisem alta cutie dar era sparta. Asta era de necrezut pentru ca nu puteam sa blocam trapa si implicit sa se ridice cusca. Pana la urma gasim o sfera de piatra. Ma gandesc ca rostogolind aceasta sfera de piatra pe trapa se va putea ridica cusca. Zis si facut. Rostogolesc eu aceasta sfera si o asez pe trapa. Intr-adevar cusca se ridicase dezvaluind un piedestal frumos de marmura. Pe acel piedestal se afla o cutie. Mi s-a parut ca in cutie este ceva. Bun deschid eu cutia si vad inauntru un pergament ars complet. Nu mi-a venit sa cred pentru ca m-am chinuit sa ridic cusca si sa gasesc un pergament ars. Andreea imi spune :

– Claudiu, s-ar putea sa fie scris ceva pe pergament. Lasa ca vom merge la laboratorul meu si vom vedea daca intr-adevar este ceva scris pe acel pergament.

M-am gandit ca acesta trebuie sa fie secretul meu si pentru a nu-l sti nimeni (nici macar eu) a trebuit sa fie ars. Merg eu impreuna cu Andreea pe usa aceea si gasim un autovehicul vechi dar care inca functiona. Urcam noi in autovehicul, Andreea la volan, eu pe scaunul din dreapta. Mergem noi ce mergem si la un moment dat zarim o luminita. Era luminita de la capatul tunelului. Continuam sa mergem si la un moment dat eram afara. Mai erau cativa metri si intram pe un drum asfaltat. Andreea imi spune :

ea: Bine ca am scapat de fortareata aceea. Inca putin si as fi innebunit. Probabil ca am facut bine ca te-am intalnit ! Ce spui ?
eu: Da, probabil si eu am vrut sa scap din acea inchisoare. Nu stiu cum am ajuns acolo dar daca mai stateam putin cred ca ma plafonam total.
ea: Bun, eu am obosit. Hai sa oprim la popas sa ne mai odihnim.

Mai mergem putin si vedem un popas. Ca si mobilier era o masa de beton precum si doua scaune de beton. Ne asezam, mai discutam, mai radem, etc. Printre altele Andreea imi spune :

– Claudiu, imi place de tine pentru ca esti plin de viata si nu stai ca restul lumii in fata televizorului spargand seminte.
– Asa este Andreea, nu imi place sa ma uit la televizor si mai ales la stiri pentru ca imi dau o stare negativa. Eu prefer sa ma uit pe Discovery Channel.
– Da, ai dreptate Claudiu, stirile dau o stare negativa.

In acest timp ne mai odihnim si pornim din nou la drum. Mai departe dam peste o casa. Andreea imi spune :

– Aici este casa unde stau. Aici este si laboratorul despre care ti-am vorbit. Hai sa luam cutia cu pergamentul ars si sa intram. Intram amandoi in casa si constatam ca se mai afla si o femeie in varsta. Andreea ramase cu gura cascata. Femeia aceea in varsta era chiar bunica ei. Am asistat la o reuniune de familie. Intr-un final am fost si eu prezentat. Mai stam noi de vorba iar dupa aceea Andreea imi face semn sa coboram la demisol unde se afla laboratorul. Ne-am pregatit cu o sticluta cu pulverizator care continea glicerina lichida, o bucata de geam precum si cu un aparat de fotografiat cu infrarosu. Eu scot pergamentul din cutie, cu mare bagare de seama sa nu rup nici o bucatica, Totusi s-au rupt cateva bucati. Andreea il pulverizeaza cu glicerina lichida iar apoi il intindem pe geam. Pana la urma am reusit. Fixam geamul intr-un stativ, Andreea pregateste aparatul de fotografiat cu raze infrarosii stingem lumina din laborator si expun. Scoatem materialul fotosensibil, Andreea il developeaza si pana la urma constatasem ca avusesem dreptate. Era ceva scris pe pergament. Am citit cele ce urmeaza :

Nu mi-a venit sa cred. Andreea mai face ce mai face prin casa si pe urma imi spune :
ea: Claudiu, nu cumva vrei sa-mi arati si blogul ?
eu: Andreea, ai cumva conexiune wireless la internet ?
ea: Da, cum sa nu.

Eu imi pregatesc tableta, ma conectez la internet si accesez blogul. Andreea se uita si imi spune :

ea: Ce super este ! Dar de ce ai asa de putine articole ?
eu: Da, sunt cam putine pentru ca am ramas fara idei !
ea: Poti sa-ti scrii experientele de viata !
eu (ridic mirat din sprancene): Nici nu m-am gandit la asta !
ea: Acum ca ai vazut ce scrie in pergament nu ai vrea sa ma inveti si pe mine niste miscari ?
eu: Da, cum sa nu ! Ai cumva un casetofon ? Pentru ca pe tableta nu am muzica !
ea: Da, cum sa nu ! Dar merge cu card de memorie SD.
eu: Andreea, nu stiu daca ai laptop dar poate ca ai la indemana un cititor de carduri SD.
ea: Da, chiar am laptop.

Bun, intram pe internet si cautam cateva melodii. Mai ales ca mi-am amintit niste coregrafii. Introduc cadrul de memorie, le copiez iar apoi il introduc in casetofon. Pornesc casetofonul si il pun sa redea. Era totul functional. O intreb pe Andreea :

eu: Andreea, ai cumva niste baterii pentru casetofon ?
ea: Da, cum sa nu !
eu: Atunci hai sa mergem.
ea: Stiu eu un parc mai departe de aici. Vom merge cu masina !

Ne urcam in masina si plecam. Ajungem in parc. Parcul acela era la marginea unui oras. In parcul acela am intalnit mai multi oameni. Unii ma salutau cu un scurt „buna ziua” iar altii mergeau fara sa ma bage in seama. Ne plimbam prin parc si ajungem la un foisor. Era locul perfect pentru a face cateva miscari. Andreea scoate casetofonul din rucsac, apasa pe butonul play si incep eu sa dansez. Andreea se uita la mine. Eu ii spun Andreei :

eu: Andreea hai sa iti arat sincronul acesta
ea: Hai !

Incepem sa facem fara muzica. Lumea se uita curioasa. La inceput Andreea facea miscarile mai aiurea pentru ca era la inceput. Dar prin repetare a ajuns sa le faca la fel ca si mine. Dam drumul la muzica. Incepem amandoi sa dansam. Totul s-a sincronizat perfect. Lumea care a inceput sa ne priveasca a fost profund impresionata. Dupa prima coregrafie a urmat si a doua, a treia, etc. Andreea era foarte multumita. Imi spune :

ea: Vai ce frumos a iesit !
eu: Da, si tu ai fost super !
ea: Multumesc ! Dar nu vrei sa mergem sa bem un suc ?
eu: Da, cum sa nu !

Ne urcam in masina si intram in oras. Cautam un loc de parcare. Ciudat este faptul ca locul de parcare era chiar langa o statie de autobuz. Statia de autobuz se afla intr-o piata. La cativa metri era un local. Intram in local si ne asezam la o masa. Comandam fiecare cate un suc. Timpul trecea foarte repede. Noi mai discutam, mai radem, etc. La un moment dat Andreea imi spune :

ea: Aici ne vom desparti !
eu (foarte mirat): Dar de ce ?
ea : Pentru ca eu doar ti-am demonstrat ca intr-adevar ce ai persupus tu prin faptul ca ar fi o viata mai interesanta dincolo de zidurile acelea s-a adeverit. Acum ai pergamentul si te poti descurca si singur !

In timpul asta ceasul din mijlocul pietei incepe sa bata. O intreb pe Andreea :

eu: Cat este ora ?
ea: Este ora bunului ramas !

In timpul asta, Andreea se ridica de la masa si iese din local. Eu raman in continuare la masa si ma gandesc. „Cine m-o fi adus acolo in satul ala ?”.  Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa !

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Povesti improvizate și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Spuneti opinia dumneavoastra

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s