Relaxare la gura sobei


Motto: Succesul vine din esec dupa esec, fara sa-ti pierzi entuziasmul. – Winston Churchill

Stau intr-un fotoliu in fata la gura sobei. Focul arde reaspandind in jur o caldura placuta. Sunt inmuiat de caldura. Ochii mi se inchid incet-incet. In mine se afla o liniste deplina. Brusc mintea mea ma duce intr-o poiana inconjurata de pomi. Ici-colo se afla cate o floricica roz. Putin mai departe se afla un paraias cu un susur linistitor, numai bun pentru a alunga stress-ul acumulat intr-o saptamana de lucru. Mai uit in jos la iarba. Firele lungi si matasoase de iarba parca imi spuneau : „intinde-te”. Cuvintele imi ajungeau ca o soapta in urechile mele. Undeva in departare se auzea o muzica placuta care imi facea pleoapele din ce in ce mai grele. Ma intind pe iarba. Spatele imi este mangaiat de mama Terra. Se face noapte. Pe cer se aprind stelele. Nu trece mult timp si apare pazitoarea noptii care vegheaza la somnul dulce al copiilor si la schimbul de noapte din uzine. Ma simt din ce in ce mai usor. Picioarele mele nu ating pamantul. Plutesc. Sub mine se afla poiana. Plutesc tot mai sus. Undeva departe vad un pisc de munte. Vantul care adie ma poarta spre el. Ma aflu la cativa metri de piscul de culoare alba care este asa pentru ca este acoperit cu zapezi care nu se topesc niciodata. Inspir, iar pe masura ce expir, ma ridic tot mai sus. Vad deja continentele iar acum intreaga planeta Pamant. Este ca o minge mare si se face tot mai mica. Este cat o minge de tenis. Continui urcarea si acum Pamantul este cat o minge de ping-pong. Continui urcarea iar acum Pamantul a disparut complet. Ma aflu afara in infinitul Cosmosului. Trecutul, prezentul si viitorul sunt toate impreuna. Aud in departare niste soapte care spuneau : „vino dupa mine”. Ceva ma trage intr-o directie. Era chiar directia de unde vin soaptele. Vad in departare un punct mic de culoare rosie. Ma apropii si mai mult. Punctul cel mic se transforma intr-un fel de flacara. Ajung mai aproape, tot mai aproape. Intr-adevar era un foc enorm. In jurul acelui foc se afla o gramada de oameni. Unul dintre acei oameni imi spune :

– Fa-ti acum o autoanaliza. Arunca in foc tot ce pana acum ai maturat sub covorul sufletului. Scoate necazurile si arunca-le in foc !

Ma simt acum mult mai usurat. Dar nu am timp de stat pentru ca aud iarasi niste soapte care imi spuneau : „Hai sa mergem mai departe”. Merg eu mai departe parca ghidat de ceva sau de cineva si vad o multime de oameni, barbati si femei care stau in jurul unei ape. Toti erau veseli. Unul dintre ei, remarcand prezenta mea acolo,  se apropie si imi spune : „aici este apa vietii. Hai sa ne scaldam in ea”. Intru frumos in apa aceea si constat ca ma puteam misca liber ca pestele. De asemenea am constatat ca in apa aceea puteam respira. Din greseala am inghitit o gura de apa. Dar ce se intampla ? Nu m-am inecat si am simtit ca ma umplu de energie. Am baut astfel sapte inghitituri si am simtit cum cu fiecare inghititura ma umplu de energie. Ies afara din apa, socializez cu oamenii de pe acolo si deodata se face ora de mers in parc. Plutesc mai departe si iata ca in departare se contureaza un parc. Ajung mai aproape, tot mai aproape. Parcul ajunge incet-incet la marimea naturala. Undeva in departare se aude muzica de break-dance. Pornesc si eu in directia din care aud acea muzica. Intr-adevar era un battle de break-dance. O strafulgerare circula prin mintea mea. Cineva sau ceva trage de mine si ma indeamna sa dansez si eu. Incep si eu sa dansez. Atrag atentia oamenilor care se aflau acolo.  Oamenii si-au spus „mai, asta nu danseaza rau”. La sfarsitul demonstratiei mele, oamenii mi-au dat un sfat ca sa continui ceea ce fac pentru ca fac bine. Deodata in urechile mele aud niste soapte : „Hai sa ne intoarcem”. Mi-am luat ramas bun de la break-dancerii aceia si i-am lasat sa mearga pe drumul lor. Si asa cum fulgii de zapada coboara intr-o zi de iarna, am coborat si eu spre Pamant. Nu trece mult timp si deja il vad ca pe un punct mic ce creste incet-incet. Este cat o minge de fotbal, cat o minge de baschet, este minunat de albastru. Este „planeta albastra”. Este locul unde indiferent de culoarea pielii, credinta si crez, toti avem loc in mod egal daca traim in si prin iubire. Vad deja continentele iar acum vad Carpatii si implicit tara noastra. Continui coborarea si imi vad orasul, strada si intr-un final casa mea. In urma unei respiratii adanci m-am intors aici si acum, in aceasta lume si in acest timp. Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa.

Acest articol a fost publicat în Povesti improvizate și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Spuneti opinia dumneavoastra

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s