Laboratorul clandestin


Este o dupa amiaza frumoasa de primavara. Cerul este de un albastru nesfarsit. Ici-colo cate un nor lasa impresia ca in cer sunt mai multe gauri. Soarele isi trimite razele binefacatoare si incalzeste iarba matasoasa a unei poieni. In aceasta poiana, stau asezat pe iarba si ma relaxez dupa o zi lunga de munca. Ochii mi se inchid aproape de la sine. Intr-adevar imi vine sa dorm dar ciripitul pasarelelor  ma face sa ma trezesc repede. Privesc in jurul meu. Undeva la marginea poienii unde stau, se afla o padure. O muzica placuta imi ajunge la urechi. Ochii mi se inchid iar muzica  ma poarta pe aripile sale inspre acea padure. Ajung la padure si deschid ochii. Privind padurea de la un cap la altul, constat ca exista un punct luminos. O voce placuta ma indeamna sa merg in directia punctului luminos. Cam pe la jumatatea drumului, simt o forta puternica care ma atrage.  Cu cat ma apropii mai mult cu atat creste si forta aceea misterioasa. Cand mai am doar cativa metri de  acel punct, constat ca punctul acela este de fapt un portal. Vorbele din batrani spun ca portalurile ne pot transporta atat in trecut cat si in viitor. In timpul acesta forta devine din ce in ce mai puternica. Ceva ma trage inspre portal. Trec prin portal vazand atat luminite cat si ceasuri ale caror aratatoare merg in sens invers, iar intr-un final  constat ca acel portal ma transporta in trecut. Iesind din portal,  constat ca ma aflu in fata unei pesteri. Portalul se inchide de parca nimic nu mai exista.  Imi spun : „Nu poate fi nimic rau”. Intru in pestera si vad un grup de oameni care isi lustruiau armele. Ma indepartez ca sa nu fiu observat si ascult conversatia lor. Asadar aflu ca acei oameni fac parte dintr-un grup de rezistenta. Unul dintre ei spuse :
– Ce o fi si cu comunismul asta ?
– Nu stiu dar oricum nu este lucru bun, spuse altul.
Al treilea care statuse mult timp tacut, lua cuvantul si spuse :
– Nu stiu ce se intampla cu comunismul dar un lucru este cert si anume faptul ca eu a trebuit sa fug de acasa pentru ca ai mei ma bateau aproape din minut in minut. In aceeasi clipa, in pestera navalira cativa comunisti. Si-au descarcat automatele si micul grup de rezistenta a fost practic nimicit. Dupa ce plecasera, am iesit si eu din ascunzatoare. Mi se face pielea de gaina la vederea trupurilor omenesti pline de sange. Imi spun ca daca nu gasesc rapid o modalitate de a ma intoarce acasa, imi gasesc sfarsitul in acest loc. Mai cu frica, mai cu curaj, ma indrept spre iesirea pesterii. Unde ma uit, nu vad decat un camp verde. Ici-colo se afla cate un copac care troneaza peste camp. Ma indrept inspre primul copac. Dupa un drum obositor, aproape ma prabusesc la umbra acelui copac si adorm indata. Ziua trecuse demult iar eu sunt adormit. Pana cand ma trezesc asurzit de un zgomot. Sunt niste megafoane care intra in microfonie. Ma indrept inspre directia de unde vine sunetul. Privirea imi este atrasa de o casa. Ma indrept inspre casa aceea. Intru inauntru dar nu vad pe nimeni. O biblioteca imensa se afla in camera de zi si cateva fotolii confortabile. Dar privirea imi este atrasa de un blazon cavaleresc. Ma indrept spre blazon si trag de una dintre sabii. Iata ca biblioteca se deschide marcand un pasaj secret. Ajung in pasajul secret si vad o scara care duce spre un loc necunoscut. Ma hotarasc sa risc. Cobor pe aceasta scara si ma aflu intr-o incapere cu tot felul de aparate. Privirea imi este atrasa de un dispozitiv care afisa o data. Uitandu-ma la data, constat ca ma aflu in anul 1925 iar data este 16.04. Imi scot telefonul mobil pentru a vedea data si cand sa programez masina, ma trezesc trantit la podea. Ma uit mai atent si vad un soldat care are in mana un automat. Soldatul incepe sa traga. Eu ma ascund dupa un birou. Caut in sertarul biroului si gasesc un cutit. Iau cutitul si stau pregatit. Aud pasii soldatului. Brusc ma ridic in picioare si arunc cutitul. Un zgomot surd se aude iar trupul soldatului se prabuseste. Ies si programez aparatul conform datei afisate de telefonul meu mobil. Dar de-abia termin de programat aparatul ca aud un zgomot surd. Se naruie casa. Ma arunc in portalul proaspat deschis. In cateva secunde ma trezesc pe un camp. Nu imi dau seama daca masina timpului a functionat. Vad oameni de jur imprejurul meu. „Probabil masina timpului a functionat” imi spun eu in gand. Ma dus la un grup de oameni si ii intreb :
– Nu va suparati, stiti cumva despre un laborator clandestin ?
– Cum sa nu ! Intr-adevar a fost un laborator chiar aici unde este padurea. Dar se pare ca laboratorul a fost distrus cu ani in urma iar acum creste padurea asta.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Povesti improvizate și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Spuneti opinia dumneavoastra

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s