Sa inceapa transformarea


Este ora 17:00 in data de 25 octombrie a anului 3500. Este o zi ca oricare alta in viata orasului. Intr-adevar este ora la care orasul se trezeste parca din amorteala de peste zi. Cerul este colorat intr-o culoare mov, culoare care aduce de fapt cu inceputul serii. Intr-adevar cateva pete care reprezinta norii fac o atmosfera feerica aici in zona industriala a orasului. Soselele cu sase benzi precum si autostrada suspendata pe piloni incep sa se umple de masinile zburatoare negre ale angajatilor care incep incet-incet sa paraseasca locul de munca indreptandu-se probabil spre casa sau spre locurile de socializare care se intrezaresc in departare ca niste stalpi care strapung cerul. De asemenea statiile de metrou suspendat precum si heliporturile incep usor – usor sa se umple de oameni. Ca niste pasarele, elicopterele aterizeaza, permit pasagerilor sa intre in interiorul lor, ca mai apoi sa se salte in infinitul cerului. Ca un vierme de nisip, metroul suspendat se indreapta dinspre zona industriala spre zona comerciala iar mai apoi spre zonele rezidentiale populata cu cladiri de sase sau chiar douasprezece nivele. Peste tot, oamenii ascultatori si pozitivi sunt gata sa socializeze oriunde si oricand. Nu au teama sa intalneasca vreun drogat sau vreun aurolac pentru ca primarul care conduce orasul are in mana legea. Aceasta lege a orasului interzice accesul pe strazi precum si in locurile publice al drogatilor precum si al aurolacilor. Strazile orasului stralucesc de curatenie atat la lumina stalpilor de iluminat cat si la lumina naturala. Intr-adevar resturile ramase de la tigari precum si ambalajele de dulciuri sunt inexistente. Intr-adevar unul dintre articolele din lege prevede sanctiuni aspre pentru mizerie si resturi de tigari. In cazul in care cineva lasa mizerie cum ar fi un rest ramas de la tigari sau un ambalaj de dulciuri, este imediat arestat de catre politistii responsabili cu ordinea si curatenia. Contravenientul nu zaboveste prea mult timp la sectia de politie pentru ca in cel mai bun caz respectivul ajunge  la inchisoare. In alte cazuri respectivul  poate fi si impuscat sau omorat cu pietre. Zona industriala prevazuta cu centrala nucleara care trimite electricitate intregului oras precum si centrelor de cercetare si laboratoarelor incepe sa se cufunde intr-un somn adanc. Luminile incep incet-incet sa se stinga formand diferite desene ciudate. Singurele lumini care mai sunt aprinse strapungand noaptea se afla la centrala electrica. Este ora 18:00 si oamenii incep incet-incet sa paraseasca birourile stingand luminile si lasand cladirile sa doarma in pace.Si la ACME GENETICS LAB se stinge ultima lumina. Cladirea este cufundata intr-un somn adanc. Tot personalul iese pe poarta principala si se imprastie care incotro. De veghe ramane doar sistemul de alarma al cladirii. Ca o tufa cu trei ramuri care cresc intr-un ritm alert, o parte din personal se indreapta spre parcari, alta parte din personal se indreapta spre heliporturi iar cei care raman se indreapta spre statia de metrou suspendat. Toti oamenii parca seamana unii cu altii dar printre ei se face remarcata o tanara in varsta de 25 de ani cu parul saten inchis. Cateva suvite verzi schimba culoarea monotona a parului. Geaca sa neagra de piele prevazuta cu tinte luminoase de culoare rosie care strapung luminile stradale ale corpurilor de iluminat cu LED ii dau un aer mai aparte contrastandu-se cu bluza albastra decoltata. Pantalonii negri mulati de piele ii dau un aer de biker. „In sfarsit am scapat de la munca. Inca cateva clipe si simt ca imi dau duhul” isi spune tanara. Isi simte capul cand mai greu, cand mai usor. Cateodata tinerei ii vine sa caste. Dar isi revine repede trecand la starea bine dispusa. Mainile sale albe prevazute cu inele antistress parca radiaza o lumina in jurul ei. Totusi aceasta lumina este intrerupta de bratara subtire si neagra care se odihneste pe mana ei dreapta. Literele galbene care se contrasteaza cu negrul bratarii trimit parca in univers mesajul GAME ON. Invartindu-si inelele, tanara, paseste grabita cu cizmele ei inalte pana la genunchi.Ea se indreapta catre pilonul unde exista liftul care are ca destinatie statia de metrou suspendat. La fel procedeaza si ceilalti oameni. In scurt timp liftul devine o cutie de sardele neincapatoare. Se aude un clinchet si liftul porneste cu viteza catre statia de metrou aflata la cativa metri inaltime. Aerul din interiorul liftului devine treptat inchis. Urcarea nu dureaza prea mult  si spre satisfactia oamenilor usile se deschid si aerul din interiorul liftului este inlocuit cu aerul proaspat al serii. Tanara isi umple plamanii cu aerul proaspat si se aseaza pe o banca din statia de metrou. Isi incruciseaza picioarele unul peste altul iar ochii ei verzi isi muta punctul de fixatie de la stanga la dreapta si invers. In asteptarea metroului tanara isi invarte inelele antistress de pe degetele aratatoare. Zgomotul produs de inele ii dau o stare de calm. Din cand in cand se aude o voce dintr-unul din megafoane. Vocea spune intr-un mod repetat : „Datorita unor probleme tehnice metrourile au o intarziere de treizeci de minute. Se lucreaza la remedierea situatiei. Va multumim pentru intelegere !”. Din statia de metrou se aude un oftat scurt. „Iarasi s-o fi sinucis vreunul” isi spuse tanara. Lumea nu isi face probleme. Unii discuta verzi si uscate iar altii sunt cufundati in cititul unor carti. Insa tanara este nervoasa. Probabil nu suporta sa se afle in multimea de oameni care ocupa statia de metrou. Ca sa mai treaca timpul, tanara se joaca cu bratara de plastic, fie tragand de ea, fie invartindo pe degetul aratator, fie rasucind-o si dezrasucind-o. Linistea este scuturata de cateva pocnete venite din megafon.  Vocea anunta intr-un mod repetat : „Circulatia trenurilor se desfasoara normal”. „Probabil o fi un deranjament de circulatie” isi spuse tanara intinzandu-si bratara potrivind-o pe mana sa dreapta. „Va rugam departati-va de marginea peronului” spuse din nou vocea aceea. Intr-adevar nu trece mult timp si iata ca in statie isi face aparitia metroul care se aseamana cu un vierme galben prevazut cu geamuri fumurii care mascheaza ceea ce se petrece in interiorul trenului. Cu un scartait puternic metroul opreste iar usile acestuia se deschid in lateral permitand  celor ce coboara sa paraseasca metroul.  Impreuna cu alti pasageri, tanara urca si ea in metrou cautand cu infrigurare un loc. Evrika  In capatul din spate al metroului se afla  un loc liber. Tanara  se aseaza asteptand plecarea. In asteptarea plecarii, tanara isi invarte inelele. Peste cateva clipe  usile metroului se inchid si metroul porneste. Ferestrele metroului arata un peisaj care se transforma parca in faze. Luminile orasului parca fac spectacol. Reclamele clipitoare parca aduc a zona de treatre. Ca sa mai treaca timpul petrecut pe drumul presarat cu cele sase statii pe care le are de parcurs, tanara se joaca invartindu-si inelele. Zgomotul produs de rotirea inelelor o mai calmeaza pe tanara. Metroul incetineste si  opreste in prima statie de pe traseu. Coboara vreo doi-trei oameni dar  se urca mai multi oameni, in scurt timp metroul devenind neincapator. Printre cei care se urca se afla un batran in varsta de nouazeci si doi de ani cocosat si sprijinit intr-un baston. Metroul porneste si batranul deranjand mai multa lume, se indreapta incet-incet spre locul unde este asezata tanara. Lumea il apostrofeaza dar batranul se face ca nu ii pasa. Tanara se face ca nu il observa si se joaca cu inelele. Batranul probabil deranjat de zgomotul produs de inelele tinerei, se uita furios la tanara. „Ia uite nesimtita !” incepe sa spuna batranul. Tanara este surda la comentariul batranului si zambeste in continuare. Atunci batranului ii sare tandara si se umple de spume : „Bai nesimtito ! Vezi ca ma deranjezi pe mine ! Ai grija sa nu te mai joci cu inelele pentru ca te ating !”.  Tanara se opreste din invartitul inelelor. Voia sa-i spuna ceva de dulce batranului dar se potoli. Insa in gandul ei isi spune „Asta chiar nu are ce face si se plimba cu metroul !”  Insa metroul incetineste oprind la a doua statie de pe traseu.Usile se deschid si batranul coboara. „Cu ce il deranjez pe mosul..” isi spune tanara dar gandul ei nu mai prinde forma pentru ca tanara aude vag : „Ia uita-te ce nesimtita e asta !”. Dar nu apuca sa mai auda si altceva pentru ca usile se inchid si metroul porneste. Ochii cei verzi ai tinerei privesc spre multimea de oameni prezenta in metrou. Insa ca un facut, capul saten inchis cu suvite verzi al tinerei se apleaca privind ceva de pe podea. Ochii cei verzi ai tinerei se umplu de lacrimi amare. „Ce s-a intamplat cu mine ?” gandi tanara. Nici ea nu stie ce s-a intamplat. Insa metroul suspendat parcurge celelalte statii si iata ca ajunge si la statia unde coboara tanara. Lacrimile amare ii curg siroaie, inundandu-i ochii cei verzi. Tanara coboara din metrou, se urca in lift si ajunge pe strada care sa o duca acasa. Cu ochii tinta inainte, tanara ajunge la blocul unde locuieste. Tanara intra in lift si peste cateva momente ajunge in apartament. Aici face cativa pasi si ii vine sa se aseze pe jos.In cateva clipe  o apuca plansul din nou. „Chiar nu mai am de ce sa traiesc ! Vreau sa mor ! Mare paguba !” se gandi tanara intinzandu-se pe jos.  Se aude  o sonerie de telefon. Tanara asculta atenta si isi da seama ca soneria vine de la telefonul ei. Tanara se ridica si Isi scoate telefonul din buzunarul gecii. Se uita pe ecran. Ecranul telefonului afiseaza „JULIE”. „Sa raspund sau sa nu raspund” isi spune tanara stand ca o statuie care plange. Insa in cele din urma se hotaraste sa raspunda :

– Da Julie ?

–  Jane, ce s-a intamplat ? intreba curioasa Julie

– Nu stiu ce este cu mine ! Si parca viata nu mai are rost, raspunde Jane plangand

– De ce spui asta, Jane ? Poate esti un pic mai stresata, raspunde Julie.

– Am mai fost stresata si nu am patit nimic, raspunde Jane plangand !

– Atunci poate nu ai simtit dar acum ai ajuns la capatul puterilor. Si totusi viata iti ofera surprize placute, raspunde Julie.

– Cum poate sa-mi rezerve viata surprize placute ? intreaba Jane

– Daca vrei sa afli, hai sa ne intalnim la fast-food-ul King Monkey. raspunde Julie

Intr-adevar Jane se mai opri din plans si raspunde :

– Da, suna bine !

– Atunci ne vedem acolo spuse Julie. Sa stii ca este singurul fast-food care are numele asta. Curaj, ca o sa fie bine ! spuse Julie si inchise telefonul.

Intr-adevar Jane nu mai plange dar se simte in continuare trista. Isi clateste ochii si isi spune :”Tot nu mai am nimic de pierdut”  si se indreapta spre lift. Liftul se opreste la iesirea din bloc. Jane lasa blocul in urma si se indreapta spre strada laturalnica din fata blocului ei. Spre dreapta, strada se termina. Jane porneste spre stanga urmarind strada din dreapta ei. Aerul proaspat al serii ii mai ridica moralul. Insa peste cateva minute cade din nou in tristete. „Inseamna ca este ceva mai grav cu mine !” gandi Jane si merse mai departe urmarind strada populata de autovehicule zburatoare si de oameni. Toti oamenii zambesc si  rad cu gura pana la urechi. Dar Jane nu-si bate capul ca ceilalti oameni zambesc. „Toti oamenii zambesc, numai eu sunt trista. Oare de ce ?”, se gandeste Jane. Tanara merge mai departe intrebandu-se : „Oare de ce sunt toti oamenii veseli ?” Insa in minte nu ii vine nici un raspuns asa ca tanara mai face cativa pasi ajungand la o intersectie cu trei brate in forma de Y. Mediul acesta ii  este familiar. Inclusiv fantana care incanta privirile cu apa care isi modifica  culoarea. Privind la stanga, Jane.vede undeva departe  fast-food-ul King Monjey.”Intr-adevar am nimerit bine !” isi spune Jane si porneste intr-acolo. Insa nu face decat cativa pasi. si ochii sai verzi incep sa lase lacrimi amare. Astfel cu lacrimi in ochi Jane porneste mai departe. Capul incepe sa o apese ca o greutate ce creste incet-incet. Se simte apasata dar o voce interioara ii spune ca totul se va sfarsi cat se poate de curand.  Insa in acest moment, Jane nu vede nici o iesire. Totusi merge mai departe pana cand in fata ochilor ii apare fast-food-ul King Monkey. Jane trage adanc aer in piept si deschide usa restaurantului intrand inauntru. La mesele lungi stau oameni povestind despre una si alta. Cativa oameni stau la pult comandand ceva. Rotindu-si privirea prin incapere Jane observa o tanara bruneta. Cateva suvite blonde completeaza parul ei negru. Jane se uita mai atenta dar figura parca nu ii spune nimic. Un tricou inscriptionat cu AC/DC ii acopera trupul bronzat. Totusi se apropie de masa tinerei. Asa putuse sa observe cei trei cercei din fiecare ureche precum si bratara sub forma de lant de pe mana ei dreapta. Pe langa bratara sub forma de lant, Jane mai poate observa si o bratara de plastic de culoare albstru inchis. Cu literele albe troneaza cuvintele : BE POSITIVE.  „Mi se pare ca o cunosc de undeva” isi spune Jane. Intr-adevar Jane se aseaza la masa tinerei. Tinerei parca i s-a aprins o strafulgerare in minte :

– Tu esti Jane ? intreba ea.

– Da, ma numesc Jane dar nu stiu de unde ma cunoasteti !

– Nu va aduceti aminte ca ne-am intalnit la petrecerea de Craciun de acum doi ani ! Eu sunt Julie in caz ca mi-ati uitat numele ! raspunse tanara intinzand mana dreapta.

Jane intinse si ea mana dreapta. Se facu un contact scurt. Energiile incep sa circule de la o mana la alta. Insa in mintea lui Jane se intampla lucruri ciudate. Jane simte ca si cum ceva ii alearga prin creier. Insa capul lui Jane este in continuare  greu. Calmul lui Julie se transmite incet-incet si la Jane. Jane vru sa scoata un cuvant. Dar se gandeste ca nu are nimic de spus si ca devine ridicola. Dintr-o data capul lui Jane devine mai usor. Durerea care ii apasase capul se muta incet inspre tample. Dintr-o data Jane simte ca ceva incepe sa se desprinda. Usor, usor Jane se simte mai usoara

– Hai sa mergem in oras. Si hai sa mergem si intr-un club spune Julie

– Va sunt foarte recunoscatoare dar nu cred ca este o idee prea buna cu mersul in club!

– Pentru ca ? intreaba Julie

– Pentru ca maine este zi de lucru, spune Jane

– In primul rand nu ma mai lua cu dumneavoastra, Nu o sa stam prea mult in club. Si totusi nu iti strica o zi libera spune Julie ridicandu-se de la masa.

Jane si Julie se imbraca si ies din fast-food. Se pregatesc sa traverseze strada si intra intr-un heliport care da impresia unui zgarie-nor format tot din sticla. Prin geamuri se pot vedea oamenii care asteapta elicopterele pentru diferitele directii. Jane si Julie intra si se aseaza pe o banca in asteptarea elicopterului potrivit. Afara este seara de-a binelea. Jocurile de lumini inunda heliportul cu diferite culori. In timp ce Jane isi invarte inelele scotand zgomot, Julie isi scoate e-book readerul din geanta si citeste ceva. La un moment dat Julie se plictiseste de carte si opreste e-book readerul. Priveste curioasa spre mainile lui Jane exclamand :

– Vai cate inele ai pe degete !

Jane se opreste din invartitul inelelor si spune :

– Sunt inele antistress. Cand ma simt stressata, le invart, raspunde Jane

Julie o lua de mana dreapta invartindu-i un inel. Zgomotul produs de rotirea inelului le binedispune pe amandoua. Nici nu simt ca trece timpul si vine elicopterul cel bun. Afland acest lucru, Jane si Julie se urca in lift. Liftul porneste cu o viteza ametitoare si se opreste in fata zonei de aterizare a elicopterului. Un vant puternic se isca ca din senin, semn ca elicopterul tocmai aterizeaza.Vantul se mai potoleste si lumea se indreapta spre usa de urcare a elicopterului. Printre atata lume, Jane si Julie reusesc sa se urce si chiar sa prinda si un loc. Jane isi invarte inelele scotand zgomot. Nimeni nu o injura. Fiecare este prins de problemele sale. Insa nu peste mult timp zgomotul produs de inelele lui Jane este acoperit de zgomotul produs de motoarele elicopterului. Elicopterul se ridica iar Jane privind spre fereastra observa o feerie de lumini albe, galbene si verzi care defileaza dedesubtul elicopterului. Jane priveste la fereastra jucandu-se cu inelele. Capul sau este din ce in ce mai usor. Plictisindu-se de privirile aruncate prin fereastra, Jane priveste in jur la chipurile minunate ale pasagerilor. Tanara parca se desteapta dintr-un cosmar.Nu trece mult timp si elicopterul ajunge la jumatatea distantei pe care cele doua tinere o au de parcurs. Simtindu-se din ce in ce mai usoata, Jane schiteaza primul zambet. Parca i se dezlipeste ceva de pe creier. Jane zambeste in continuare invartindu-si inelele. Cand se plictiseste de invartit inelele, isi scoate cate un inel de pe deget si si-l introduce inapoi. Apoi continua din nou invartindu-si inelele Jocul acesta ii face din ce in ce mai multa placere. Elicopterul opreste pe un heliport. Jane si Julie coboara din elicopter indreptandu-se spre zona de iesire. Liftul urmeaza o cadere in gol dar se opreste si lumea iese nevatamata. Iesind pe usa heliportului, Julie ii spune lui Jane :

– Iata-ne in fata unui club. Aici vom merge si noi !

– Dar daca nu ne lasa inauntru ? intreaba Jane invartindu-si inelele

– Mergem si vedem. Daca nu ne lasa, mergem in alta parte ! Oricum, locuri sunt destule spune Julie.

Cele doua tinere traverseaza strada pe o trecere de pietoni tocita de ani. Se  indreapta spre o cladire cu trei randuri de ferestre. Intr-adevar cladirea are  parter precum si doua nivele. Doua usi separate pentru intrare si iesire se afla pe peretele din fata. Intre cele doua usi, iluminata in culori rosu cu verde, se afla inscriptia : NIGHT CLUB. Fetele se indreapta si intra pe usa pe care scrie INTRARE. Nici bine nu trec de usa ca sunt intampinate de un barbat solid, ras in cap si tatuat pe gat. Acest barbat seamana a fi bodyguard. Barbatul se uita dupa ele pana ce tinerele se indreapta spre casa de bilete. Jane o intreaba pe Julie :

– Ce vrea acest domn ?

– Acest domn se ocupa de face-control. Asta inseamna ca cei care nu au o tinuta decenta, sunt sub influenta alcoolului sau a drogurilor precum si cei care au sub 18 ani nu pot intra in acest club, spune hotarata Julie.

Tinerele isi cumpara bilete si se indreapta spre aparatele de validare. Fetele valideaza biletele si privesc sagetile si afisele : la parter se mai afla si o scoala de dans. Dar fiindca este noapte, scoala de dans este inchisa. In aceste conditii fetele urca la etajul 1 unde se afla barul si separeuri izolate fonic. Dar cum amandoua aveau chef de dans, ele urca  la etajul 2 unde se afla ringul de dans acoperit cu linoleum. Fetele se dezlantuie furtunos pe ringul de dans in ritmuri de muzica disco. Responsabil cu distractia este un DJ care pare sa fie versat. Sunetul cristalin al muzicii parca te invita pe ringul de dans. Jane danseaza dar la un moment dat capul ii cade in jos. Ochii i se umplu de lacrimi. Tinerei ii vine sa-si acopere ochii cu palmele. Dar palmele i se umezesc iar ochii o ustura. Julie o vede, se repede la Jane si o ia de mana coborand pe scara in spirala catre etajul 1 unde se afla barul si separeurile. Aici Jane si Julie se retrag intr-un separeu izolat. Tinerele se aseaza pe o canapea si Julie o intreaba pe Jane :

– Jane, de ce iti vine sa plangi ?

Jane isi indreapta ochii plini de lacrimi catre Julie si spune :

– Julie, nu ai cum sa ma intelegi !

– De unde stii tu ? Poate ca te pot ajuta ! ii spune Julie

– De cinci luni ma simt disperata pentru ca a decedat o prietena draga mie. A decedat din cauza unei boli grave. Si uite,  simt un gol pentru ca mi se pare ca este singura persoana care ma intelege. Cateodata ma simt foarte puternica si ambitioasa dar acum nu stiu ce am ca tot imi vine sa plang. Simt ca ceva nu este in regula cu mine. Parca totul nu mai are sens, spune Jane.

Julie o asculta, sta si se gandeste putin ca si cum vrea sa isi adune gandurile iar apoi spune :

– Este normal sa te simti trista pentru ca pierderea unei persoane dragi se manifesta diferit la oameni. Dar sa stii ca este un inceput de depresie.

Auzind acestea, Jane devine de-a dreptul ingrozita. Inima ii sare spre dreapta. Instinctiv Jane isi duce mana dreapta spre inima. Dar Julie continua :

– Intr-adevar, la tine este un inceput de depresie iar daca incepi sa iti vina ganduri sinucigase atunci chiar nu mai ai sanse. Acum insa nu este totul pierdut !

Jane devine din ce in ce mai speriata. „Sa nu fie ultima faza ! Eu chiar vreau sa traiesc”

Insa Julie ii spune lui Jane :

– Acum chiar nu ai de ce sa te temi. Depresia ta nu este inca la stadiul in care sa-ti faci griji. Intr-adevar ai avut o idee buna ca ai iesit din casa si ne-am intalnit la fast-food.

Jane devine mai linistita iar lacrimile i se usuca singure. Capul ii devine din ce in ce mai usor. La inceput Jane este mai retinuta dar incet-incet prinde gustul discutiei pentru ca se incinge o discutie pe diferite teme.Insa la un moment dat Julie o intreaba pe Jane ?

– Ai chef sa facem furori pe ringul de dans ?

– Chiar la asta ma gandeam si eu spuse Jane si se ridica de pe canapea. Fetele urca scara in spirala, indreptandu-se spre ringul de dans. O muzica house furtunoasa inunda ringul de dans iar fetele se reped sa danseze care pe unde. Jane devine entuziasmata iar Julie de asemenea devine entuziasmata. Insa peste cateva ore DJ-ul anunta ultima melodie a petrecerii. Fetele danseaza ca scoase din minti. Iata ca se termina petrecerea. Fiecare porneste pe drumul sau. Jane si Julie isi iau la revedere imbratisandu-se. Fiecare se indreapta catre o statie de taxiuri zburatoare pilotate de computere de bord. Julie urca intr-un taxi care o duce in zona rezidentiala din partea de vest iar Jane se urca in alt taxi care o duce  zona rezidentiala din partea de est. In timpul calatoriei Jane se intreaba : „Unde puteam sa ajung daca nu ma intalneam cu Jane ? Probabil as fi fost moarta la ora asta”. In timpul acesta, taxiul ajunge in fata blocului unde locuieste. Jane plateste si coboara din taxi, indreptandu-se spre casa. Ajusa acasa, Jane se tranteste pe canapea adormind imediat. Trezindu-se peste cateva ore, Jane observa ca ora de incepere a programului este trecuta de mult. Nu mai este timp de pierdut. Jane se indreapta spre metroul suspendat iar pe drum isi suna seful :

– Sefu, vin acuma la munca

– Julie, ce s-a intamplat de ai intarziat, o intreaba seful sau

– Ma lovise o depresie si nu am putut dormi. Dar am fost aseara in club si mi-am mai revenit, spuse Julie inchizand telefonul. In acest moment soseste metroul si Jane se urca. Metroul porneste in viteza, indreptandu-se spre zona industriala care devine din ce in ce mai populata. Toti oamenii sunt veseli fara nici o exceptie. Chiar si Jane este entuziasmata. Peste patru zile, timp in care Jane discuta cu colegii despre una si alta, tinerei ii strafulgera un gand : „Oare ce s-ar fi intamplat daca in urma cu patru zile nu m-as fi dus la fast-food ? Probabil acum as fi sub pamant”.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Povesti improvizate și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Spuneti opinia dumneavoastra

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s