Misterul salii de jocuri


Zilele saptamanii se scurg una dupa alta, facand loc zilei de vineri. Se scurg momentele zilei facand loc serii. Cerul isi schimba treptat culoarea din albastru, trecand prin violet si transformandu-se in negrul unei pietre de mormant. Pe cer s-au aprins parca o mie de nestemate care fac loc pazitoarei noptii. Sub privirea sa blanda de smarald, orasul se desteapta pentru viata de noapte. Luminile multicolore si jucause completeaza orasul sufocat parca de postere si reclame la diverse petreceri in cluburile de noapte. Printre acestia se remarca si o tanara in varsta de patruzeci si opt de ani. Dupa costumatia sa compusa dintr-o pereche de blugi cu taieturi care incotro si o jacheta de piele maronie, nu pare sa fie trecuta de douazeci de ani.  Trotuarele sufocate de hartii si secretii bucale si nazale devin neincapatoare pentru multimea de oameni care se deplaseaza care incotro. Pe la ora 21:00, linistea casei scarii a blocului care poarta amprenta unei cladiri supravietuitoare la multe evenimente mai mult sau mai putin placute si sufocata de prezenta resturilor de tigari,  este sparta  de un zgomot de cheie. Usa metalica a apartamentului tinerei se tranteste cu zgomot. Julie intra in aparament. De-abia face cativa pasi ca este cuprinsa in brate de John, copilul ei de doisprezece ani :

– Mami, ce dor mi-a fost de tine ! In sfarsit te-ai intors !

Julie devine putin surprinsa dar isi pastreaza calmul. In sfarsit explodeaza de fericire spunandu-i lui John :

– Gata, maine incepe weekend-ul ! Ce propui sa facem ? Sa mergem la munte, la mare sau sa mergem in parcul de distractii ?

Copilul sta putin pe ganduri si apoi se hotarase :

– Mami, hai sa mergem in parcul de distractii !

– Deci asa ramane ! spuse Julie. Maine vom merge in parcul de distractii. Ne vom urca in toate atractiile, vom merge la sala de jocuri si in continuare mancam inghetata si popcorn si terminam cu obiceiul de a savura  un suc. Acum hai sa ne culcam pentru ca maine ne asteapta o zi mare. Luminile de la camerele apartamentului se sting una dupa alta. Apartamentul se cufunda intr-un somn adanc. Noaptea trece repede si isi face aparitia prima raza de lumina. Ceasul desteptator arata ora 6:01. Un sunet ca o placa de metal zgariata incepe sa se auda. Julie se trezeste bine dispusa. Cantecul tinerei se aude in tot apartanmentul marcand inceputul unei zile fericite.  Julie intra in camera lui John :

– John scoala-te ca astazi este ziua cea mare, spuse Julie vesela

John se scoala si insotit de Julie se indrepta catre statia de metrou pentru destinatia „Parcul de distractie”. Ceasul aflat la intrarea in statia de metrou indica ora 06:19. Statia de metrou este decorata cu lambriuri. In bataia vantului lambriurile interpreteaza o muzica ciudata venita parca de pe alta lume. Julie si John ocupa un loc pe scaunul tocit de sutele de persoane asezate inaintea lor asteptand sa apara viermele subteran. Peste cateva momente, isi fac aparitia si alti calatori cu diverse treburi dar avand un scop comun, acela de a astepta aparitia viermelui de otel. Ceilalti calatori nu dau semne de plictiseala insa John devine din ce in ce mai agitat :

– Mami, dar de ce nu mai vine metroul ?

Julie ii raspunse scurt :

– Ai rabdare ca o sa vina ! Uita-te si tu la ceilalti oameni si fii cuminte ca ei.

John parca se mai potoli. Isi roteste privirea prin terminal observand pe unul  dintre calatori jucandu-se pe telefon si pe alt calator care cu castile pe urechi asculta muzica sau poate vreo carte audio. Clinchetul ceasului strapunge linistea din terminal. Se aude o melodie scurta iar apoi vocea crainicei anunta sosirea metroului. La finalul anuntului, un vant puternic evadeaza din tunel. Vantul este insotit de un zgomot care devine din ce in ce mai puternic. In oglinda din capatul platformei isi fac aparitia doua lumini. Luminile se contureaza din ce in ce mai bine pana cand dezvaluie aparitia unui metrou modern. Metroul opreste in statie deschizand usile. Julie si John intra inauntru asezandu-se pe scaunele albastre. Acestea se asorteaza cu albastrul linoleumului de pe podeaua metroului. Lumina palpaitoare din interiorul metroului il transforma parca intr-o sala de dans. Murmurul ambiental este strapuns de un semnal sonor puternic in urma caruia se aude : „Atentie, se inchid usile !”. Acesta este semnalul de start. Viermele de otel incepe sa accelereze  disparand in tunel, indreaptandu-se parca in necunocut. Peste cateva momente viermele de otel incetineste ajungand intr-o statie.Aici urca un calator.  Sapca sa intoarsa ii confera aerul unui dansator de strada. Mergand din statie in statie viermele ajunge la terminalul cu numarul zece. Aici dupa deschiderea usilor calatorii se imprastie care incotro. Cativa calatori sunt decisi sa continue calatoria. Ajungand la terminalul cu numarul cincisprezece si acestia se decid sa paraseasca viermele de otel insa Julie si John mai merg inca o statie. Peste cateva momente, viermele ajunge la terminalul cu numarul saisprezece. Aici este capatul calatoriei pentru Julie si John. Parasind terminalul, in fata ochilor li se infatiseaza o zona parasita probabil din cauza unui accident chimic. Julie privi incremenita. Observa cateva recipiente pline cu fum rosiatic aruncate ici-colo. „Oare de ce a ajuns metroul pana aici ? ” se intreba ea curioasa. John sta agatat de mana ei minunandu-se si el. Facandu-si putin curaj, Julie impreuna cu John se indreapta catre parcul de distractie. Vegetatia puse stapanire peste atractiile nefunctionale. Tonetele, altadata adevarate izvoare de popcorn si sucuri sunt lasate in paragina. Felinarele instalatiei de iluminat care odinioara incantau atat trecatorii grabiti cat si trecatorii mai plimbareti, acum sunt sparte si uitate de vreme.  Undeva departe o cladire poarta parca urmele unui bombardament. Apropiindu-se impreuna cu John, Julie observa  ca firma ARCADE este cazuta la pamant. „Aceasta trebuie sa fie sala de jocuri” ii spuse Julie lui John. Aparatele care odinioara incantau pe cel care voia sa-si arate dexteritatea, acum au ecranele sparte. Monotonia ramasitei salii de jocuri este sparta de prezenta unui sunet infundat. Sunetul vine de la singurul aparat functional Dance Factory. Bara de scor de culoare cenusie, asteapta parca ceva. Ecranul afiseaza o imagine a unei dansatoare de strada. Asemenea unei placi de patefon uzate, o voce se aude parca in mod repetat :

– Crezi ca esti mai bun decat mine ? Daca raspunsul tau este da, atunci vino aici si dovedeste-mi.

– Hai John sa mergem pentru ca aici nu avem ce sa facem ! ii spuse Julie.

Lui John parca ii spusese cineva la ureche sa mai ramana. Totusi o asculta pe Julie si amandoi se pregateau sa paraseasca ramasitele salii de jocuri. In departare observara insa un cetatean. Acesta se indreapta inspre ei:

– Este fiica mea prinsa in aparat. Ca sa o scoateti trebuie sa dansati.

Julie nici nu vroia sa auda despre asa ceva insa John, curios din fire se urca pe aparat si incepe sa urmareasca miscarile dansatoarei de strada.Bara de scor incepe sa se coloreze in verde. Vocea pierduta se aude din nou :

– Esti bun, dar crezi ca ma poti invinge ?

John foloseste miscari din ce in ce mai complexe. Liniile verzi ale barei de scor ajung in momentul in care isi transforma culoarea in rosu. Pe ecran apare numarul 20. In momentul urmator incepe sa fie afisat numarul 19. Vocea isi face aparitie din nou :

– Crezi ca ma poti invinge ?

„Mai vedem noi” isi spuse John continuand sa danseze. Numaratoarea inversa a ajuns la 1. In clipa urmatoare imaginea de pe ecran dispare iar ecranul se sparge in bucatele mici.  Aparatul se distruge lasand in urma un fum innecacios. Julie ramase speriata : „Unde este fiul meu ?” se intreba ea. Insa fumul innecacios se risipi dezvaluind chipul murdar al lui John. Alaturi de el se afla si fosta dansatoare de strada. Julie parca se trezeste dintr-un vis. Vazu sala de jocuri intreaga precum si celelalte aparate perfect functionale. Julie, John si dansatoarea de strada tocmai ies din sala de jocuri ca observara parcul de distractii care a revenit la viata. Dansatoarea de strada se imbratiseaza cu tatal sau. Acesta ii invita pe Julie si pe John sa se urce in toate atractiile si sa se serveasca cu toate delicatesele inclusiv popcorn si sucuri. Insa peste cateva minute tatal isi ia fata de mana pregatindu-se sa paraseasca parcul de distractie. Insa fata  ii strecoara lui John in mana o bucatica de hartie cu ceva scris pe ea. John se intreaba curios : „Oare ce este scris pe hartie ?” Desfacu hartia si observa un numar format din cateva cifre. Intreband-o pe mama sa, John afla ca este numarul  de telefon al fetei prinsa pana nu demult in Dance Factory.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Povesti improvizate și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Spuneti opinia dumneavoastra

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s